Category archive: Uncategorized

Comisia Europeană a lansat o consultare privind m-sănătatea (# mHealth) sau sănătatea mobilă, în cadrul căreia invită contribuții din partea publicului în vederea identificării unor modalități prin care să se amelioreze sănătatea și bunăstarea cetățenilor europeni cu ajutorul dispozitivelor mobile, cum ar fi telefoanele mobile, tabletele, dispozitivele de monitorizare a pacienților și alte dispozitive fără fir….

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons s-a implicat activ in cadrul Programului „Scoala Altfel”. Astfel, Presedintele Asociatiei, dl. Sorin Mierlea, impreuna cu reprezentantii acesteia, au tinut lectii deschise celor peste 500 de  elevi pe tema protectiei consumatorilor si au distribuit materiale informativ-educative. Saptamana a inceput cu Liceul…

In conditiile in care sunteti asigurat conform Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, prin casele teritoriale, va ofera urmatoarele servicii: SERVICII DE MEDICINA PRIMARA (acordate de medicul de familie) – Asiguratii beneficiaza de pachetul de baza care cuprinde servicii medicale profilactice si…

Astazi, 10.04.2014, in cadrul Programului « Scoala Altfel », reprezentantii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si  Strategiilor din Romania – InfoCons au tinut lectii deschise pe tema protectiei consumatorilor, atat elevilor de la Scoala Gimnaziala Nr. 45 din Bucuresti, cat si celor de la Liceul Economic “Virgil Madgearu”. De asemenea, in cadrul…

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania  – InfoCons, participa in perioada 10 – 13 aprilie 2014 , la targul ROMTHERM –  Expozitie Internationala pentru Instalatii, echipamente de Incalzire, Racire si de Conditionare a Aerului, ce se desfasoara la ROMEXPO. Reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons sunt prezenti  in pavilionul C5, standul…

Astazi, 10  aprilie 2014, reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons au continuat sa se implice in cadrul  Programului “Scoala Altfel !”. Acestia au organizat o vizita la Fabrica de Ciocolata Kandia Dulce Romania pentru 55 de elevi  ai  Scolii Gimnaziale  nr. 27 din Sector 2, Bucuresti. Cei mici au avut ocazia sa vada cum sunt fabricate…

Ieri, 09.04.2014, domnul Sorin Mierlea, Presedinte al Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons a participat, in calitate de speaker, la Conferinta organizata in Proiectul “Sanatatea, Prima Optiune in Randul Tinerilor”, organizat de Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii din Bucuresti. In cadrul conferintei, domnul…

Astazi, 09.04.2014, in cadrul Programului « Scoala Altfel », reprezentantii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si  Strategiilor din Romania – InfoCons au diseminat materiale informativ – educative elevilor Colegiului Agricol « Viaceslav Harnaj » din Bucuresti, in cadrul Campaniei „Resursa de Sanatate”. Prin intermediul acestor materiale informativ – educative, elevii beneficiaza de informatii relevante cu privire…

Reprezentantii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania au vizitat Scoala Gimnaziala nr. 28 din Bucuresti, oferindu-le celor peste 60 de elevi  participant informatii si materiale pe diverse teme. Domnul Sorin Mierlea – Presedinte al Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania a sustinut o…

Astazi, 07 aprilie 2014, domnul Sorin Mierlea – Presedinte al Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania a sustinut o lectie deschisa pe diferite teme, celor peste 150 de elevi ai Colegiului Economic “Viilor” din  Bucuresti. Totodata, acestora le-au fost oferite materiale cu caracter informativ – educativ si chestionare din…

MENU